Scandal în „Dosarul Lukoil”: judecătorii, acuzații grave la adresa procurorilor

Scandal în Dosarul Lukoil: judecătorii, acuzații grave la adresa procurorilor
Publicat: 14/01/2016, 20:50
Actualizat: 28/09/2018, 19:15

Tribunalul Prahova a trimis înapoi, la Parchetul de le lângă Curtea de Apel Ploiești, dosarul în care compania Lukoil și directori ai Rafinăriei Petrotel Lukoil Ploiești sunt inculpați pentru infracțiuni economice, din cauză că procurorii nu au răspuns judecătorilor dacă mențin dispoziția de trimitere în judecată, după ce în actul de sesizare a instanței s-au constatat mai multe neregularități atât la capitolul „în fapt”, cât și la capitolul „în drept”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„În baza articolului 345 alineatul 2 din Codul de procedură penală, s-a dispus comunicarea încheierii Parchetului, în vederea remedierii neregularităților constatate în actul de sesizare, în termen de cinci zile de la comunicare, printr-un act vizat sub aspectul legalității și temeiniciei de către procurorul ierarhic superior, punându-se în vedere procurorului să comunice judecătorului de cameră preliminară dacă menține dispoziția de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei. Încheierea a fost comunicată Parchetului la data de 15.12.2015, acesta solicitând la data de 16.12.2015 înaintarea dosarului de urmărire penală, în vederea remedierii neregularităților actului de sesizare. Parchetul nu a remediat în termen legal neregularitățile constate și nici nu a comunicat judecătorului de cameră preliminară dacă menține dispoziția de trimitere în judecată sau solicită restituirea cauzei, ultima zi a termenului (termen procedural, calculat potrivit dispozițiilor art. 269 alin. 1,2 C.p.p.) fiind 22.12.2015”, se arată în încheierea de ședință prin care Tribunalul Prahova a restituit Parchetului dosarul Lukoil.

Din același document reiese că atitudinea procurorului în acest caz este catalogată drept „pasivitate totală”.

„(…) Nici în ipoteza în care s-ar considera că pasivitatea totală a procurorului în termenul legal de 5 zile nu este sancționată automat cu restituirea cauzei, nu se poate dispune începerea judecății, neregularitățile constate fiind esențiale, ducând la imposibilitatea stabilirii obiectului și a limitelor judecății în prezenta cauză, așa cum s-a arătat”, precizează încheierea Tribunalului Prahova.

Între timp, procurorii au contestat decizia judecătorilor de a restitui la Parchet dosarul Lukoil.

Tribunalul Prahova a dispus, marți, ca dosarul în care compania Lukoil și directori ai acesteia au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni economice să fie retrimis Parchetului Curții de Apel Ploiești, după ce în luna decembrie judecătorii au constatat neregularități în rechizitoriu.

Magistrații Tribunalului Prahova pe rolul căruia a fost trimis pentru judecare dosarul de folosire cu rea-credință a creditului societății, spălare de bani și complicitate la aceste infracțiuni, în care sunt inculpați compania Lukoil și directori ai rafinăriei Petrotel Lukoil din Ploiești, au decis, marți, să retrimită cauza la procurorii care au instrumentat acest dosar.

Decizia judecătorilor de a retrimite la Parchet acest dosar a fost luată după ce, în luna decembrie 2015, judecătorii au constatat neregularități în rechizitoriul întocmit în dosarul Lukoil de către procurori, ce constau în „neindicarea activității infracționale concrete a inculpaților, modul în care au contribuit la rezultatul socialmente negativ enunțat de procuror, prin raportare la atribuțiunile de serviciu; nedescrierea concretă a actelor materiale; lipsa analizei procesului decizional în cadrul societății (modul în care funcționa consiliul de administrație, componența acestuia și influența voturilor inculpaților ce fac parte din acesta; ierarhia în cadrul societății; în situația în care unele decizii au fost luate în Adunarea Acționarilor – majorarea capitalului social – analizarea modului în care inculpații au contribuit la acestea, în condițiile în care majoritatea nu făceau parte din acest organ colectiv, și a modului în care erau obligați să aducă la îndeplinire hotărârile AGA; cine a participat la luarea deciziei de împrumutare a societății, și a altor aspecte considerate relevante), pentru a demonstra caracterul esențial al acțiunilor inculpaților în luarea deciziilor”.

În cazul societății Lukoil Europe Holdings BV Olanda, judecătorii au constatat în urmă cu o lună că procurorii nu au indicat o anumită persoană fizică ce ar fi acționat în numele societății. De asemenea, dosarul trimis la instanță nu indica societățile comerciale favorizate de acțiunile inculpaților și a interesului direct sau indirect al lui Andrey Bogdanov și Andrei Rață în cadrul societăților favorizate. Pe lângă aceste neregularități, constatate de judecători la capitolul „în fapt”, Tribunalul Prahova a constatat neregularități și la capitol „în drept”, fiind vorba despre „neconcordanțe în prezentarea actelor materiale ale infracțiunilor deduse judecății, în sensul că actele materiale prezentate au fost dublate sau chiar triplate; nelămurirea laturii civile prin nedescrierea modului de calcul al prejudiciului pentru fiecare inculpat și pentru fiecare an în parte; nelămurirea categoriilor de persoane vătămate în cauză, iar în situația în care s-ar considera că și acționarii S.C. Petrotel Lukoil S.A. sunt persoane vătămate, identificarea și indicarea tuturor acestor persoane, potrivit dezvoltărilor din considerentele prezentei încheieri”, preciza la acel moment instanța.

În august 2015, dosarul în care Lukoil și reprezentanți ai săi sunt suspectați de spălare de bani și folosirea cu rea-credință a creditului societății a fost trimis în judecată.

În 2 octombrie 2014, procurorii au făcut percheziții la sediile mai multor companii aparținând Lukoil, inclusiv la rafinăria din Ploiești, prejudiciul estimat fiind de 1,039 miliarde lei (230 de milioane de euro), din care 112 milioane de euro din evaziune fiscală și restul din spălare de bani. La o zi de la percheziții, Lukoil a oprit producția rafinăriei din Ploiești.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O teorie controversată răstoarnă tot ce știam despre Univers. Am trăi, de fapt, într-un vid...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Apare o nouă obligație în România. Se aplică în toate magazinele și restaurantele, fără excepție
Traiul românilor, tot mai dificil. Ce scumpiri vor urma
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Aștept cu nerăbdare". Florin Piersic, noi declarații despre starea sa de sănătate. Dorinţa arzătoare a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Copacii care au supraviețuit bombei atomice lansate asupra Hiroshima
×